E uimitor cum uneori comunicarea trece mult de bariera sunetelor articulate, chiar de cea a privirilor ce dau de înţeles... Cum nimic în viaţă nu vine chiar de pomană, pentru a se atinge asemenea performanţe sunt sigur că este nevoie de mult exerciţiu, de timp investit, de momente mai putin plăcute, de clipe în care simţi poate că nu mai poţi... dar atunci când sunt doi care au un scop comun, când împărtăşesc aceeaşi dorinţă, când suportul unuia stă în celălalt, scopul poate fi atins! Şi deseori, odată cu atingerea acelui scop, cei doi îşi pot depăşi limitele, se pot şlefui în asemenea măsură încât să conlucreze într-un mod ce tinde acerb către perfecţiune, se pot depăşi pe sine, se pot redefini... Citisem astăzi că un artist suprarealist a recurs la pictură pentru că nu reuşea sa descopere cuvinte care sa-i enunţe suficient de fidel ideile, trăirile, sentimentele...
Oare am ales filmul ăsta pentru ceea ce simt sau simt din cauza filmului?
Primit de la Oni.
0 comments:
Post a Comment