Friday, February 29, 2008

Oprire interzisa, doar pentru altii!

Ca să păstrez aceeași atitudine critică, mă întreb din nou de ce unii sunt mai egali decât alții?

În zilele din urmă, poliția ridica masiv maşinile oprite neregulamentar pe strada Toma Cozma, mai ales din fața corpului D al Universității "Alexandru Ioan Cuza". Asta până au început oamenii să parcheze pe trotuar de nu mai aveai pe unde trece ca pieton. Acum iar s-au "îngustat" benzile.

OK, acele mașini erau ridicate pentru că erau oprite neregulamentar, dar cand doi polițiști își lasă noșalanți mașina cu avaria pornită tot într-o zonă cu oprire interzisă, lor cine le bate obrazul?

Filmul următor e de ieri, de pe Copou:

Ziua Protectiei Civile in Romania

Ieri - 28 februarie - a fost ziua Protecţiei Civile în România. La Casa Armatei din Iași a avut loc o festivitate deosebită, ce a cuprins și o expoziţie, prezentări, depunere de jurământ, un istoric al Protecţiei Civile din România, protocol etc.

Deși la un moment dat am fost confundat cu presa, mi-am dat seama că nu aș vrea să ajung om de presă... mă rezum la blogging! :D

Oricum, deși am învățat multe despre protecția civilă, am învățat câte ceva și despre oameni.

Deși cei de la Protecția Civilă mă puteau considera un outsider, m-a surprins deschiderea lor către public, către cetățeni în general. Și atitudinea acesta nu au avut-o doar cei de la logistică sau de la "primire", ci cu toții.

Dar... cei de la presă, dacă exagerez puțin, ar fi putut să mă considere un insider. Poate unul dintre motivele pentru care nu am ca obiectiv să ajung un om de presă este că o "doamnă" de la TV BIT a fost atât de amabilă încât mi-a dat o palmă peste mâna în care aveam camera... OK, e drept că cineva activase un blitz în spate, că îi cam stricase cadrul. Dar să presupunem că e dumneaei e mai impulsivă de fel și nu are răbdare să afle cine e făptașul înainte de a-l pune la punct, totuși, în clipa în care ți se explică faptul că te-ai luat de cineva degeaba, mi se pare uman să îți ceri scuze, nu să continui sceneta! Poate locul dumneaei era mai degraba la teatru decât în presă...

Păcat că nu există pădure fără uscăciuni...

Thursday, February 28, 2008

Amintiri din... CCF Iasi

In 17 martie 1995 m-am inscris pentru prima data la Centrul Cultural Francez din Iaşi. Eram în clasa a 6-a. Pe vremea aceea, taxa de înscriere era de 6.000 lei. Apoi m-am reînscris și anul următor și tot așa până prin 1999. Tot timpul eram abonatul "No 2010".

Marți m-am înscris din nou, de această data numai pentru 3 luni. Deși la întrebarea "Dar ați mai fost înscris la noi, nu?" deja gandeam că sigur, oricine și-ar fi putut "aminti" din clipa în care apăream deja în baza de date, am fost surprins să aflu că abia din 2000 s-a trecut pe digital.

Și acum țin minte cât de asemănător unei baricade îmi părea biroul bibliotecarei când eram micuț. Fortificat de dosare, legitimații, hârtii, cărți și reviste returnate, acte etc părea cu siguranță masiv în mintea unui copil de 12 ani. Acum, peisajul e mult mai aerisit; evoluția tehnologică și-a lăsat amprenta. Până și poziţionarea rafturilor și a cărților îmi era acum puțin străină... un motiv în plus să mă pot scufunda între cărți, reviste, DVDuri și... chiar K7-e :P

Totuși colecția cu Asterix nu era chiar departe de unde o țineam eu minte! Am căutat primul număr, dar l-am găsit pe al doilea și am început să răsfoiesc... Mă imaginam recitind întreaga serie, de această dată în ordine, într-o încercare de a evada în amintirea copilăriei lipsite de griji... în care timpul era doar o noțiune cu care se luptau cei mari.

Totuși... de această dată aș fi luat benzile desenate în ordine. Mi-am dat seama că oricum nu le-aș mai citi cu aceeași ochi, cu aceeași minte, că timpul a trecut, că acum am alte aspirații, alte obiective... Așa că mi-am luat în schimb Chasseur d'Images, nr. din ianuarie-februarie 2007.

Totuși... când voi returna revista, voi răsfoi alt număr din Asterix! ;)

Wednesday, February 27, 2008

Talk down the walls

Am fost în seara asta la 2 filme din cadrul evenimentului:

Ce pot eu să spun este că dacă la primul am avut parte de o mostră de umor englezesc la care chiar am râs de câteva ori, al doilea mi-a plăcut foarte mult! Cum evenimentul continuă, iată programul pentru Iași...

Tuesday, February 26, 2008

Johnny Cash - Remember

Astăzi John R. Cash ar fi împlinit 76 de ani.

A fost un cântăreţ, chitarist şi compozitor american de muzică country extrem de popular şi influent.

Pe mine cu siguranţă m-a influenţat şi deşi nu sunt fan al muzicii country, m-a captivat de îndată ce am descoperit albumele din seria American.

Camerele si locuitorii

Centrul Cultural Francez Iaşi vă invită joi, 28 februarie, la ora 18:00, la vernisajul expoziţiei "Chambres à part", aparţinând fotografului francez Pierre Soissons.

Expoziţia va fi vernisată în prezenţa autorului francez.

Monday, February 25, 2008

O seara la teatru!

"În seara aceasta am fost la teatru, deşi am fost şi aseară... deşi am să merg şi mâine seară!...
Până să se inchidă pentru renovare teatrul, am..."

A night at the theatre

Aşa începea un articol din 11 februarie, cand eram încă sub vraja teatrului... Maine seară - aceeaşi piesă: Cerere în căsătorie de A. P. Cehov.

Probleme, confruntări, situaţii surprinzătoare... iată câteva dintre atuurile unei comedii reuşite. Cehov serveşte din plin toate ingredientele pentru a construi o comedie reală. Spectacolul se prezintă ca un studiu de comedie reuşit tocmai pentru că nu rezonează cu tendinţele abstracte şi indecise ale influenţelor contemporane. Personaje sincere în dorinţa lor, situaţii antagonice şi “explozii” disperate... comedie.

Adrian Buliga - regizorul spectacolului

Am redevenit consumator de artă, teatrală cel puţin. Alte spectacole pe care le-am savurat în stagiunea curentă sunt Treapta a noua (Tom Ziegler) şi profund impresionantul Macbeth (William Shakespeare). Recomand!

...Şi da, abia aştept să se renoveze Teatrul Naţional din Iaşi!

Sunday, February 24, 2008

Punct...

...si de la capat?

Friday, February 22, 2008

Atelierul de Fotografie #2: Fotoreportajul

Atelierul de fotografie continuă sâmbătă, 23 februarie, ora 10:00 cu o nouă întâlnire. Concluziile după sesiunea abia încheiată - Portret - vor fi evidenţiate de Mihai Cantea.

Ceea ce aştept eu cu nerăbdare totuşi este să îl cunosc pe domnul Dorel Găină Gerendi, profesor la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca, secţia Foto-Video. Acesta va proiecta şi un eseu: "Fotoreportajul - exerciţiu de admiraţie".

Wednesday, February 20, 2008

aPaw: Portret

Dintre multele tentative de portret realizate sau măcar selectate pentru Atelierul de Fotografie, până la urmă una a ieşit la suprafaţă!

Varianta originală, trimisă de mine:

Şi varianta prelucrată de Ozolin Duşa:

Saturday, February 09, 2008

Open Development Day


Parteneri şi în cadrul BRIO, cei de la EMBARCADERO ne oferă speakeri de renume în cadrul Open Development Day! Wassim Melhem, Program Manager la Embarcadero Technologies, ne va vorbi despre dezvolarea plugin-urilor pentru Eclipse. Faptul ca Wassim a lucrat 7 ani la IBM unde a condus Eclipse Plug-in Development Environment (PDE) pentru 4 ani (2003-2007), spune cam totul despre importanta prezentei lui in Iasi. Nu ratati aceasta ocazie: 23 februarie, ora 10:30, la World Trade Center Iaşi.

Înscrierea este gratuită, pe http://www.aieseciasi.ro/odd/.

Copilaria noastra... vs copilaria lor!

Subscriu... pentru că în parte mă regăsesc în idei... şi chiar despre asta vbeam in seara asta

Las pozele / versurile să spună mai multe:

Friday, February 08, 2008

Misiune indeplinita: Prima parte!

Da, da, azi mi-am "tipărit" partea scrisă din licenţă... Nu ştiu cum zice românul, dar one down, one more to go!

Am plăcerea să las aici - ca o mărturie pe axa timpului - o mâzgâlire ce-şi conturează personalitatea:

P.S.: Cam peste o săptămână am să răspund cum se cuvine şi la lepşele primite de la Ana, Alex si Adi...

Saturday, February 02, 2008

BRIO: programul de traininguri pentru studenţi

Vrei să fii mai competitiv, să ai încă un atu în plus faţă de ceilalţi trei sute/mii de studenţi/colegi cu care vei absolvi odată? Înseamnă că tu eşti unul dintre cei pentru care pregătim 3 week-enduri pline de traininguri de calitate:

  1. 16-17 februarie 2008
  2. 23-24 februarie 2008
  3. 1-2 martie 2008

A venit vremea să vorbim serios!
Pentru tine pregătim BRIO: programul de traininguri pentru studenţi!

Te poţi înscrie acum pe unul dintre cele 3 module:

  1. IT/Tehnologie
  2. Antreprenoriat
  3. Educaţie

şi să faci un pas important în a te dezvolta atât pe plan profesional cât şi personal!

Simplu ca 1, 2, 3!

Mai multe detalii pe situl oficial.

Python 3k

Citeam pe slashdot despre incompatibilitatea cu versiunile anterioare a Python 3.0 anunţată de Stony Stevenson:
"Organizations using Python will be affected in a major way by changes in store for the language over the course of the next twelve months, Linux.conf.au attendees were told this morning. The Python development community is working towards a new, backwards-incompatible version of the language, version 3.0, which is slated for release in early 2009. Anthony Baxter, the release manager for Python and a senior software engineer at Google Australia, said "We are going to break pretty much all the code. Pretty much every program will need changes." Baxter also added another tidbit for attendees, saying that Python accounts for around 15 percent of Google's code base."
...poveste veche, cu soluţii în lucru, majoritatea deja viabile: versiunea 2.6 care va merge în paralel cu 3.0, convertorul de cod de la 2.x la 3.x etc.
Până atunci, eu mă întorc la învăţat 2.5...

Friday, February 01, 2008

Servicii Orange

Mda, pe principiul bine ai venit, rău ai ajuns...

Ţin minte că în anul întâi de facultate eram mândru că eram proaspăt client Orange. De atât timp am zis că să rămân fidel serviciilor lor, chiar şi când concurenţa dădea semne că îi întrece lejer...

Ca un om cu timpul planificat în detaliu, m-am hotărât să profit de reîncărcarea online de care pot beneficia prin Web Care. Ce am câştigat din urma acestui serviciu? O mare curiozitate ce tinde a se transforma în frustrare, plus un un mail, trimis prin formularul lor de contact, în care am avut grijă să aleg secţiunea reclamaţii:

Buna ziua,

Mi-am reincarcat online cartela PrePay cu 7 euro, am primit si mailul de la GECAD ePayment, doar ca nu am primit creditul. Cam cat timp dureaza intregistrarea tranzactie, pentru a putea beneficia de creditul platit?

In plus, m-ar mai interesa daca la incarcarea online se beneficiaza de bonus ca la celelalte tipuri de incarcari, pentru ca nu am vazut nimic specificat in aceasta idee.

Multumesc,
O zi buna!

Ce mi-a plăcut mai mult (...NOT!) a fost că deodată, când era vorba de o reclamaţie a fost nevoie să ma reloghez... Apoi, au reuşit să mă surprindă până şi mesajul de "confirmare":

Oare câte 10 zile (lucrătoare) îi va lua cuiva de la serviciul Clienţi să citească un mail şi să dea un telefon?
Oare cât va dura să îmi ajungă şi mie creditul pe care l-am plătit?
Oare ca bonus, nu voi primi bonus?

Aş mai putea continua, dar îmi aştept creditul...


Edit: Da, 20 de minute de la confirmarea plăţii au fost suficiente până la urmă ca să primesc înştiinţările (un SMS pentru valoarea încărcată şi altul pentru bonus, oare era necesar?) şi creditul.

Ştiu că şi o reclamă proastă e tot reclamă, aşa că am preferat să nu pun linkuri... Dar dacă aş fi pus, aş fi folosit din plin VoteLinks... normal, cu rev="vote-against"!

Mi-a mai rămas doar curiozitatea de a afla în cât timp îşi sună clienţii să îi lămurească...