Wednesday, March 12, 2008

Povestea oului încondeiat

Georgeta Ungureanu din Moldovița (jud. Suceava) a participat și anul acesta la Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești (7-9 martie). Cele mai "bătrâne" ouă ce puteau fi admirate de vizitatorii festivalului se bucură de o vârstă trecută bine de jumătate de secol! Tradiția nu s-a pierdut totuși în negura timpului, acele modele bucurându-se anul acesta de o proaspătă renaștere pe o nouă coajă.

Povestea prin care un ou este încondeiat în mod tradițional începe simplu: cu o jumatate de oră în care oul este golit iar apoi uscat pentru a-l pregăti să prindă viață! Culorile alb, galben, roșu și negru erau folosite încă din stramoși, fiind obținute din coji de ceapă, mesteacăn, nuc etc. Fiecare culoare dă personalitate oului rând pe rând, fiind ascunsă de următoarea printr-un strat fin de ceară. La final, după ce toate culorile dorite au fost aplicate, ceara se elimină prin topire iar oul este lăcuit pentru ai spori atât valorile estetice cât și rezistența.

Iată cum ni se demonstrează încă o dată că tradiția poate alerga în paralel cu inovația, în acest caz cu tehnicile, culorile și metodele noi folosite în încondeierea ouălor. Tradiția reușește în Moldovița să se păstreaze intactă din generație în generație.

Să sperăm că nu vom pierde acest crâmpei de istorie vie...

Festivalul National al Oualor Incondeiate

0 comments: